«Te îmbrățișez cu drag, pe tine, Suflet treaz, care citești aceste rânduri….
Mă bucur să fiu aici printre sute de licurici …
Pașii mei au pornit către Gena (la îndrumarea unui Om tare drag mie, Alina Șutu) cu un an și un pic în urmă.
Când am cunoscut-o, mi s-au deschis porțile Universului meu interior și m-am descoperit pe mine…o Alina foarte bine ascunsă printre umbre, frici și programe limitative.
Primul curs făcut cu Gena a fost cel de Astrologie chineză tradițională, un curs absolut minunat care a făcut conturul unei noi identități….sau mai bine spus conturul adevăratei mele identități… În acest “contur” am început să pun picătură cu picătură din esența Eului meu…
Cu siguranța acest an a fost pentru mine un an de autocunoaștere și descoperire de sine…
Cursul de consilier spiritual al Genei este bagheta magică a acestui an de autocunoaștere și descoperire….pentru că ajunsesem să acumulez multe picături în conturul meu, dar (exista un mare dar), cu cât mă descopeream mai mult ,cu atât îmi țineam Eul meu interior la distanța….De ce?
De ce, am aflat cu ajutorul Genei, iar ceea ce a urmat după a fost o mare de lacrimi revărsată într-un ocean de iubire de sine. În sfârșit mi-am acceptat esența Eului interior.
Cuvintele-mi sunt prea puține pentru a exprima sentimentele de iubire născute într-un Eu acceptat… în acea zi (de 5 noiembrie), am renăscut și m-am iubit mai mult ca niciodată în existența asta, pentru că acum am un răspuns la întrebarea “Cine sunt EU?” și pot să-l strig din toți rărunchii unei lumi întregi.
Din punct de vedere teoretic, cursul este extrem de bine structurat și explicat dumnezeiește de Gena Rusu…dar (din nou un dar), cu siguranță nu asta îl face magic….dincolo de partea “lumească”, există un alt aspect pe care nu îl putem vedea sau poate da….. este acel strop de Lumina Divină Pură care te sărută din cap până-n picioare și te trimite în inima Universului.
Este partea nevăzută, cea care te cheamă, dacă simți această chemare, acest curs este pentru tine, iar la finalul cursului, vei ști cu siguranță să ghidezi Suflete spre Divinul din ele, să le aline și să se descopere.
Ghidul spiritual este cel ce conturează și îmbunătățește structura pământească a Sufletului cu instrumentele lui Dumnezeu.
Dragă suflețel, îți mulțumesc că ai avut răbdare să-mi citești cuvintele și îmi doresc să fii și tu unul dintre ghizii spirituali, să formăm cu toții o pânză de Lumina pe cupola lumii.
Semnat,
Un Suflet plin de Iubire
»
Alina Vlădescu