Bună dimineața, aseară am avut al treilea webinar din seria dedicată sănătății fizice si emotionale si am avut o tehnică profundă de vindecare ce a avut efecte imediate pentru participanți, daca nu ai putut participa urmareste înregistrarea te rog :)
Când te gândești la sănătate, obișnuiești să ai în vedere doar probleme corpului. Însă între corp, emoții și minte este o strânsă legătură.
Dacă apare un dezechilibru emoțional, acesta se resimte în corp sub forma unei dureri. De asemenea, dacă apare un dezechilibru în privința gândurilor, se reflectă și în emoțiile pe care le trăiești, iar împreună Creează blocaje în corpul fizic.
De fapt, corpul este doar un recipient care păstrează toate emoțiile pe care le trăiești de la prima respirație până la ultima răsuflare.
Iată de ce este important să elimini emoțiile negative captive în corpul tău, să îți schimbi mentalitatea prin înlocuirea convingerilor și tiparelor limitative, precum și să îți energizezi corpul cu energie de Vibrație înaltă.
Toate acestea și multe alte sunt în atenția mea în cadrul programul de 28 de zile pe care l-am creat pentru a te ajuta să îți transformi rapid viața.
Acest program este dedicat celor care au probleme de sănătate, însă este adresat și celor care vor să își păstreze starea de sănătate psiho-emoțională și fizică.
În timpul celor 28 de zile vom face împreună 14 meditații, dimineața, la ora 6:00 - ora României, în fiecare zi vei avea exerciții pentru a lucra pe rănile de nedreptate, trădare, abandon, respingere, umilire.
Totul se va întâmpla într-un grup privat de Facebook, acolo se vor scrie temele, pe grup vor rămâne meditațiile făcute dimineața pentru ca aceia care nu reușesc să participe Live la 6:00, să le poată face în cursul zilei.
Te rog să te gândești că la vremuri noi, e nevoie de abordări noi!
Omenirea se confruntă cu schimbări puternice, viruși, bacterii, unde 5G..
Influențele negative sunt invizibile, însă efectul lor este resimțit în corp: apar boli grave, dezechilibre emoționale care predispun și mai mult la boli.
Este momentul să acționezi, să îți schimbi vibrația, printr-o vindecare profundă psiho-emoțională, care se va reflecta și în sănătatea corpului.
Intră în program acum și accesează-l la un preț foarte mic, comparativ cu valoarea meditațiilor și exercițiilor.
Copyright 2020, Gena Rusu - Grup de susținere a stării de sănătate
Powered by Digitally.Plus