În prezent sunt instructor și terapeut holistic, dar la bază sunt profesor de Limba și Literatura Română.
De mică mi-am dorit să predau. Eram clasa a doua și aveam acasă un catalog, format dintr-un bloc de desen, în care le puneam note elevilor mei imaginari.
Tabla era dulapul din cameră, însă scriam cu cretă pe partea din interior, fiindcă nu era atât de lucioasă, dar și ca să nu fiu certată în caz că nu ștergeam bine “tabla”.
Anii au trecut, mama a insistat să dau la Liceul Sanitar, eu aș fi vrut la Pedagogic, numai că nu a fost nici ca ea, nici ca mine.
Și asta pentru că am picat Treapta întâi, cu o diferență de câteva zeci de sutimi. Nu mai știu dacă am fost prima sub linie, pentru mine conta că NU am intrat la Sanitar, unde nu voiam să merg DELOC!
Mama era nervoasă că am picat, eu eram bucuroasă, în timp ce eram certată, fiindcă mama nu înțelegea cum de am luat notă mai mică la Română decât la Matematică…
Apoi am urmat un liceu teoretic, profil Limbi Străine – Turism, apoi am urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității București, fiindcă am vrut să îmbin cele două pasiuni ale mele de atunci: căutarea și dezvoltarea unei relații cu Divinitatea și profesoratul.